IPS Teofan a slujit liturghia darurilor mai-înainte-sfințite la Seminar (foto)

2017

Vineri, 3 martie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite unită cu Vecernia în Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” – Iași. Slujba arhierească a fost una deosebită, săvârşită numai la lumina lumânărilor.

Întrucât Liturghia Darurilor mai-înainte-sfinţite este săvârşită sub semnul pocăinţei, veşmintele preoţilor slujitori au fost de culoare neagră, cernite. Din sobor au făcut parte, alături de părintele director Dragoș Bahrim și alți părinți profesori, și părintele Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile la strană au fost oferite de elevii seminariști.

În cadrul slujbei arhierești oficiate în Capela „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, IPS Părinte Mitropolit i-a hirotesit întru duhovnic pe preoții Ilie Plugariu (fost elev al Seminarului) și Mihai Claudiu Pătraşcu.

Ierarhul a adresat, de asemenea, un cuvânt de învățătură elevilor seminariști prezenți, în care a subliniat ce înseamnă libertatea veritabilă: „Viața curată se arată în lupta pentru a fi liber. Și ce dorește un tânăr mai mult în viață decât să fie liber? Pentru a fi însă libertate adevărată, aceasta trebuie să se arate în viața noastră ca o libertate cu limite; altfel ne omorâm libertatea. Trebuie să avem în viața noastră o libertate manifestată în sensul că suntem stăpâni pe trupul nostru și nu suntem sclavi trupului nostru care cere desfrânare, beție și toate celălalte care sunt ale lucruri ale păcatului”.

foto: Constantin Comici

sursa: https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/mitropolitul-teofan-catre-sem...

vezi și: https://doxologia.ro/evenimente/video-ips-teofan-mijlocul-tinerilor-semi...

https://doxologia.ro/predici/video-sa-avem-o-libertate-cu-limite-pentru-...

 

Contact

Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile Cel Mare" Iaşi

Adresa: Aleea M. Sadoveanu nr. 46, Iași 700489, România
Tel/Fax:- secretariat - 0232.217.045

              - contabilitate - 03321.100.118
              - administratie - 0733.922.272
              - pedagog - 0733.922.276

Email: seminarteologiciasi@yahoo.com

Sait realizat de DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © 2012 seminariasi.ro